Ocrotitor al Parohiei din Sibiu
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
“Doctorul fără de arginți” — vindecătorul celor bolnavi și ocrotitorul doctorilor
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Vindecător al bolnavilor, apărător al celor suferinzi și model al iubirii milostive, el a arătat că adevărata medicina a trupului vine din credința în Hristos. Numele său, “Pantelimon” (în greacă: Παντελεημων), înseamnă “cel care are milă de toți” sau “întru toate milostiv”.
Nașterea și copilăria
Sfântul Pantelimon s-a născut în jurul anului 275 d.Hr. în cetatea Nicomedia (astăzi Izmit, în Turcia), capitala provinciei romane Bitinia și una dintre cele mai importante cetăți ale Imperiului Roman de Răsărit. La naștere a primit numele Pantoleon, care înseamnă “în toate ca un leu” — un nume care prevestea curajul cu care avea să înfrunte moartea pentru Hristos.
Tatăl său, Eustorgiu, era un om de vază, senator roman și păgân convins, devotat cultului idolilor. Mama sa, Euvula (sau Eubula), era însă o creștină credincioasă, care l-a crescut pe micul Pantoleon în lumina Evangheliei, învățându-l rugăciunile și povestindu-i despre Hristos. Din păcate, Euvula a murit când Pantelimon era încă copil, lăsându-l în grija tatălui păgân. Astfel, tânărul a crescut înconjurat de cultura și religia păgână, îndepărtându-se treptat de credința creștină a mamei sale.
Studiile medicale și faima tinerească
Tatăl său l-a trimis pe Pantoleon să studieze medicina la cel mai renumit doctor al vremii, Eufrosin, care era medic la curtea imperială. Tânărul s-a dovedit extraordinar de talentat, învățând repede și depășind pe ceilalți ucenici. Frumusețea chipului, inteligența sclipitoare și priceperea în arta tămăduirii l-au făcut remarcat de însuși împăratul Maximian (Galeriu), care l-a ales ca medic personal la curtea imperială din Nicomedia.
La o vârstă foarte tânără, Pantoleon ajunsese deja la culmile slavei lumești: medic al împăratului, bogat, respectat de toți. Dar Dumnezeu avea alt plan pentru el — un plan care avea să transforme un doctor al trupurilor într-un tămăduitor al sufletelor.
Întoarcerea la credință — Preotul Ermolae
În Nicomedia trăia pe atunci un preot bătrân pe nume Ermolae (Sfântul Ermolae), unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului celor 20.000 de creștini din Nicomedia, ordonat de împăratul Maximian în anul 303. Ermolae se ascundea împreună cu alți doi preoți, Ermip și Ermocrat, slujind pe ascuns în vremea cumplitei persecuții.
Preotul Ermolae l-a observat pe tânărul Pantoleon trecând zilnic pe lângă adăpostul său, în drumul spre școala de medicină. Văzând în el un suflet ales, l-a chemat și a început să-i vorbească despre Hristos. Cuvintele bătrânului preot au reaprins în inima tânărului amintirea credinței mamei sale. Ermolae i-a spus:
“La ce-ți folosește, fiule, toată învățătura omenească, dacă nu-L cunoști pe Doctorul cel adevărat, pe Hristos, Care vindecă nu doar trupurile, ci și sufletele? Hipocrate și Galen te învață să lecuiești bolile, dar numai Hristos poate învia morții și deschide ochii orbilor.”
Aceste cuvinte au pătruns adânc în inima lui Pantoleon, care a început să cerceteze învățătura creștină cu aceeași râvnă cu care studiase medicina. Dar Dumnezeu avea să-i trimită o dovadă și mai puternică.
Vindecarea orbului — Prima minune
Într-o zi, mergând pe drum, Pantoleon a găsit un om orb, mușcat de un șarpe veninos și lăsat să moară pe marginea drumului. Niciun medic nu-l mai putea ajuta. În acea clipă, tânărul și-a amintit cuvintele preotului Ermolae și, plin de credință, a chemat numele lui Hristos:
“În numele Domnului meu Iisus Hristos, deschide-ți ochii și vezi!”
În acea clipă, orbul și-a recăpătat vederea, iar șarpele a murit. Această minune l-a convins pe Pantoleon că Hristos este adevăratul Dumnezeu. S-a întors la preotul Ermolae și a cerut să fie botezat. La Sfântul Botez a primit numele de Pantelimon — “cel întru toate milostiv” — un nume care avea să definească întreaga sa viață și misiune.
După botez, Pantelimon l-a convertit și pe tatăl său, Eustorgiu, care, văzând minunile săvârșite de fiul său în numele lui Hristos, a renunțat la idoli și a primit credința creștină înainte de a muri.
Doctorul fără de arginți
Anargir — Cel care vindecă fără plată
După moartea tatălui său, Pantelimon a moștenit o avere considerabilă. Însă, în loc să trăiască în lux, a eliberat toți sclavii, a împărțit averea săracilor și s-a dedicat vindecării bolnavilor fără nicio plată. El mergea prin închisori, spitale și pe străzile cetății, căutând bolnavii, răniți și pe cei părăsiți de toți.
Pantelimon vindeca nu prin leacuri obișnuite, ci prin rugăciune și chemarea numelui lui Hristos. Vindeca paralizații, deschidea ochii orbilor, curăța leprosia, alunga duhurile necurate. Bolnavii veneau la el din toate părțile, iar el nu refuza pe nimeni. Nu cerea bani, nu făcea deosebire între bogați și săraci, între creștini și păgâni.
Faima sa s-a răspândit în tot Imperiul, iar oamenii au început să-l numească “doctorul fără de arginți” (în greacă: Anargiros), alături de Sfinții doctori Cosma și Damian, Chir și Ioan. El este până astăzi cinstit în Biserica Ortodoxă ca unul dintre cei mai mari vindecători sfinți.
“În dar ați luat, în dar să dați.”
Denunțarea și judecata
Vindecarea gratuită a bolnavilor i-a adus lui Pantelimon mulți dușmani. Doctorii păgâni din Nicomedia, văzând că pacienții îi părăsesc pentru a merge la tânărul doctor creștin care vindecă fără plată și prin rugăciune, au fost cuprinși de invidie și ură. Ei l-au denunțat împăratului Maximian, spunându-i că Pantelimon este creștin, că vindecă în numele lui Hristos și că vizitează pe creștinii închiși.
Împăratul, care îl stima pe Pantelimon și îl dorea ca medic personal, a încercat mai întâi să-l convingă prin lingușire să se lepede de Hristos. I-a oferit onoruri, bogăție și poziția de medic-șef al Imperiului. Dar Pantelimon a refuzat cu blândețe și fermitate.
Pentru a-l pune la încercare, împăratul a poruncit să fie adus un bolnav paralizat pe care doctorii păgâni nu-l puteau vindeca. A propus o întrecere: dacă zeii păgâni îl vor vindeca, Pantelimon să jertfească idolilor; dacă Hristos îl va vindeca, doctorii păgâni să recunoască puterea lui Dumnezeu. Doctorii păgâni au chemat pe toți zeii lor, dar nimic nu s-a întâmplat. Apoi Pantelimon s-a rugat lui Hristos, iar paraliticul s-a ridicat imediat și a mers. Împăratul, în loc să recunoască adevărul, a fost cuprins de și mai mare furie.
Chinurile și mucenicia
Împăratul a poruncit să fie supus celor mai cumplite chinuri, dar Dumnezeu l-a ocrotit în chip minunat la fiecare încercare:
Spânzurat pe lemn și sfâșiat cu unghii de fier
Rănile s-au vindecat imediat, iar călăii au obosit în zadar.
Ars cu făclii aprinse pe trup
Focul nu l-a atins, iar Pantelimon s-a rugat liniștit ca și cum nu simțea nimic.
Scufundat în marea cu o piatră de gât
Piatra a plutit ca un lemn, iar Pantelimon a ieșit nevătămat din apă.
Aruncat la fiare sălbatice
Leii și urși s-au apropiat blând de el, lingându-i mâinile și picioarele, refuzând să-l atingă.
Legat de o roată cu cuțite
Roata s-a sfărâmat, iar cuțitele au rănit pe călăi în loc să-l rănească pe mucenic.
Aruncat într-un cazan cu plumb topit
Plumbul s-a răcit și Pantelimon a rămas nevătămat.
De fiecare dată, sfântul ieșea nevătămat, iar mulți dintre soldații și călăii care asistau la aceste minuni s-au convertit la creștinism. Chiar și preotul Ermolae, împreună cu Ermip și Ermocrat, au fost prinși și martirizați în aceeași perioadă.
Tăierea capului și minunea măslinului
În cele din urmă, împăratul a poruncit ca Pantelimon să fie legat de un măslin și decapitat. În momentul în care călăul a ridicat sabia, sfântul se ruga. Se povestește că sabia s-a îndoit ca ceara și nu l-a putut răni. Călăii, înfricoșați, au vrut să se oprească, dar Pantelimon le-a spus:
“Împliniți porunca împăratului, căci eu aud glasul Domnului meu chemându-mă la Sine. Dacă nu împliniți, nu veți avea parte cu mine.”
Atunci călăii au îndrăznit să lovească. În clipa tăierii capului, s-au petrecut două minuni uimitoare:
Măslinul a înflorit
Măslinul uscat de care era legat sfântul a înflorit pe loc și a rodit, ca semn al vieții veșnice și al biruinței asupra morții.
Lapte în loc de sânge
Din rănile sfântului a curs lapte în loc de sânge — semn al curățeniei sale sufletești și al harului dumnezeiesc care îl umplea.
Văzând aceste minuni, mulți soldați și martori au crezut în Hristos. Creștinii au luat trupul sfântului și l-au îngropat cu cinste. Mucenicia sa a avut loc în jurul anului 305 d.Hr., în timpul marii persecuții a împăratului Dioclețian și Maximian.
Un glas din cer s-a auzit în acel moment, numindu-l “Pantelimon” în loc de Pantoleon — adeverind că el este cu adevărat “cel întru toate milostiv”, precum Dumnezeu Însuși este milostiv.
Cinstirea și moaștele sfântului
Sfântul Pantelimon este unul dintre cei mai cinstiți sfinți în întreaga lume creștină, atât în Răsărit cât și în Apus. Prăznuirea sa se face pe 27 iulie (stil vechi) / 9 august (stil nou), zi în care se săvârșesc slujbe solemne în cinstea sa în mii de biserici din întreaga lume.
Moaștele sale sunt răspândite în multe locuri sfinte:
- ☦Mănăstirea Sfântul Pantelimon de la Muntele Athos (Grecia) — unde se păstrează capul sfântului și unde, în fiecare an, sângele său uscat se lichefiază în chip minunat în ziua prăznuirii
- ☦Basilica din Ravello (Italia) — o fiolă cu sângele sfântului
- ☦Biserica Incurnazione din Napoli — unde sângele se lichefiază
- ☦Mănăstiri și biserici din România, Serbia, Bulgaria, Rusia și întreaga lume ortodoxă
Minunea sângelui de la Muntele Athos
În fiecare an, în ziua prăznuirii Sfântului Pantelimon (27 iulie), sângele său uscat, păstrat într-o sticlă la mănăstirea athonită, se lichefiază în chip minunat. Această minune, atestată de secole, se repetă an de an, fiind un semn al prezenței vii a sfântului și al puterii lui Dumnezeu. Când sângele nu s-a lichefiat (în anumiți ani), s-a considerat un semn de avertizare pentru lucruri rele ce aveau să urmeze.
Ocrotitor și grabnic ajutător
Sfântul Pantelimon este invocat ca ocrotitor al:
Doctorilor și medicilor
Bolnavilor și suferinzilor
Spitalelor și clinicilor
Farmaciștilor
Moașelor și nașteri
Celor care îngrijesc bolnavii
În România, Sfântul Pantelimon este deosebit de cinstit. Numeroase biserici, mănăstiri și spitale îi poartă numele. În București, cartierul “Pantelimon” și fostul spital de pe dealul cu același nume mărturisesc despre legătura profundă dintre sfânt și istoria medicinei românești.
Sfântul Pantelimon și parohia noastră din Sibiu
Parohia noastră îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon ca unul dintre ocrotitorii săi. Alegerea acestui sfânt nu este întâmplătoare: așa cum Pantelimon a vindecat bolnavii fără plată, cu dragoste și credință, la fel și comunitatea noastră este chemată să fie un loc de vindecare sufletească — un spațiu în care oamenii găsesc alinare, sprijin și apropierea de Dumnezeu.
În fiecare an, pe 27 iulie, prăznuim cu bucurie hramul sfântului, prin Sfânta Liturghie, procesiune cu moaștele și agapa fraternă. Este o zi în care întreaga comunitate se adună să ceară mijlocirea celui care și astăzi continuă să vindece și să mijlocească pentru cei care îl cheamă cu credință.
Sfântul Pantelimon ne îndeamnă să privim suferința cu alți ochi — nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o cale spre Dumnezeu. El ne învață că adevărata vindecare vine din credință, iar adevărata medicina începe cu dragostea față de aproapele.
Învățături duhovnicești
Credința vindecă
Sfântul Pantelimon ne arată că adevărata vindecare nu vine doar din medicină, ci din credința în Dumnezeu. El nu disprețuia știința medicală — o studiase temeinic — dar știa că dincolo de leacurile pământești există Doctorul cel ceresc.
“Eu sunt Domnul, Cel ce te vindeca.” (Iesire 15:26)
Dăruiește fără să aștepți nimic în schimb
Într-o lume în care totul are un preț, Sfântul Pantelimon ne amintește că cele mai prețioase daruri sunt cele oferite fără condiții. El a vindecat fără plată, a eliberat sclavii, a împărțit averea — pentru că știa că tot ceea ce avea era dar de la Dumnezeu.
“Mai fericit este a da decat a lua.” (Fapte 20:35)
Curajul în fața persecuției
Deși putea trăi o viață lipsită de griji ca medic imperial, Pantelimon a ales să mărturisească pe Hristos chiar cu prețul vieții. Curajul său ne inspiră să nu ne temem să fim creștini autentici, chiar și când aceasta ne costă.
“Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida.” (Matei 10:28)
Suferința transformă
Chinurile prin care a trecut sfântul nu l-au zdrobit, ci l-au întărit. Fiecare tortură depășită cu ajutorul lui Dumnezeu a devenit o mărturie a puterii credinței. Suferința primită cu răbdare și încredere în Dumnezeu devine cale spre sfințenie.
“Suferinta aduce rabdare, rabdarea aduce incercare, iar incercarea aduce nadejde.” (Romani 5:3-4)
Rugăciune către Sfântul Pantelimon
Sfinte Mare Mucenice și Tămăduitorule Pantelimoane,
primește rugăciunea noastră smerită și mijlocește pentru noi înaintea Tronului ceresc al Celui ce vindecă toată boala și toată neputința.
Tu care ai vindecat pe cei bolnavi fără de plată, care ai deschis ochii orbilor și ai ridicat pe cei paralizați, vindecă și sufletele noastre de patimile care ne îndepărtează de Dumnezeu.
Dăruiește-ne credința ta neclintită, curajul tău în fața încercărilor, și inima ta milostivă față de cei suferinzi.
Ocrotește pe doctorii și personalul medical care îngrijesc pe cei bolnavi, luminează-le mințile și mâinile, și dăruiește vindecare celor ce te cheamă cu credință.
Sfinte Pantelimoane, doctorul fără de arginți, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Amin.
Troparul Sfântului Pantelimon (Glasul al 3-lea)
Sfinte Tămăduitorule și Mucenice Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condacul Sfântului Pantelimon (Glasul al 5-lea)
Următor fiind Celui milostiv și dar de tămăduiri de la Dânsul luând, mucenice și purtătorule de chinuri al lui Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile tale vindecă bolile noastre sufletești, depărtând pururea smintelile celui ce se luptă cu noi, de la cei ce strigă neîncetat: mântuiește-ne pe noi, Doamne.